O infrastructură de calitate este esențială pentru creșterea economică, iar în România mai sunt multe de făcut pentru a aduce infrastructura țării la standardele europene. Conștiente de importanța pe care o joacă infrastructura în creșterea economică, toate guvernele României au declarat investițiile în infrastructură drept o prioritate, însă ritmul de dezvoltare în această privință a fost extrem de lent întrucât îmbunătățirea infrastructurii necesită numeroase resurse. Bugetul de stat a limitat alocarea de fonduri pentru proiectele de infrastructură, absorbția fondurilor europene în acest scop a fost lentă, iar eforturile de a recurge la mecanisme alternative de finanțare cum ar fi parteneriatele public-privat nu s-au materializat.
România are una dintre cele mai scăzute densități de autostrăzi (2 km / 1.000 km2) iar numărul de locuitori/km de autostrăzi (36.585) este unul dintre cele mai ridicate din UE. Mai mult, potrivit Raportului Competitivității Globale 2014-2015 întocmit de Forumul Economic Mondial – România se află pe locul 122 din 139 la nivel mondial în ceea ce privește calitatea șoselelor. Dificultățile întâmpinate în dezvoltarea infrastructurii pot fi puse pe seama lipsei unui plan clar de dezvoltare a infrastructurii, a istoricului întârzierilor proiectelor, a anulărilor și a depășirii costurilor.
În aprilie 2012, Ministerul Transporturilor (MT) a inițiat un proiect de întocmire a unui plan general (Master Plan) aplicabil până în 2030. Master Planul a fost creat, acum aflându-se în etapa de stabilire a ultimelor detalii. Aceasta este un progres bine-venit.
Absorbția fondurilor europene pentru infrastructură a crescut la 53,12%. Există acum șansa de a derula o serie de proiecte plecând de la Planul general.
Pentru ca Master Planul să reprezinte o foaie de parcurs eficientă a dezvoltării infrastructurii, trebuie avute în vedere câteva măsuri în ceea ce privește derularea operațională:
Deși Master Planul nu acoperă aceste aspecte, dezvoltarea infrastructurii regionale ar trebui să devină o prioritate. Nu numai proiectele finanțate de stat sau de UE trebuie luate în calcul, ci și proiectele viabile din punct de vedere economic, luându-se în considerare mecanisme/finanțări alternative pentru a derula aceste proiecte.
După cum este menționat și în capitolul dedicat fondurilor europene, această dinamică a fost de asemenea rezultatul unor măsuri adoptate de GR pentru asigurarea resurselor financiare necesare pentru pre-finanțarea și finanțarea implementării proiectului, care a beneficiat de finanțare europeană, măsuri care au reușit să îndepărteze majoritatea barierelor de finanțare și să asigure o derulare mai ușoară a proiectelor.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
Totuși, nivelul absorbției în cadrul programelor operaționale nu este uniform, programele care se axează pe proiecte de infrastructură POS Transport nu dau încă cele mai bune rezultate.
Sursa: Ministerul Fondurilor Europene
O serie de proiecte au înregistrat întârzieri și depășiri de costuri, printre cauze numărându-se probleme de proiectare, întocmirea caietelor de sarcini, procese de achiziție complexe și greoaie din punct de vedere administrativ, procese îndelungate și uneori slab coordonate de obținere a aprobărilor necesare, lipsa resurselor pentru monitorizare în etapa de derulare. Aceasta înseamnă că există o problemă administrativă care nu a fost soluționată de cel puțin douăzeci de ani.
Adoptarea unor măsuri pentru a remedia această carență în capacitatea administrativă poate aduce o schimbare majoră. Într-adevăr, nu se poate întâmpla peste noapte și pas cu pas, dar o abordare consecventă va contribui la îmbunătățirea capacității, rezultând în același timp într-o mai bună infrastructură.
Există mai multe posibilități în acest sens. Considerăm că următoarele propuneri, dacă sunt adoptate și urmărite în permanență, vor îmbunătăți capacitatea administrativă și procesul de implementare.
Pentru a eficientiza coordonarea între principalii actori, recomandăm GR să înființeze o unitate de implementare a programelor care să funcționeze în cadrul MT sau un organism interministerial, responsabil(ă) cu supravegherea implementării marilor proiecte de infrastructură.
Această unitate centrală ar urma să beneficieze de expertiză tehnică, financiară și juridică, precum și de resurse financiare adecvate. Această unitate va fi organismul responsabil global cu executarea proiectului pentru beneficiar, cu responsabilități clar stabilite dar și cu autoritatea de a se asigura:
Cele mai multe dintre proiectele de infrastructură sunt complexe prin natura lor. În plus, marile proiecte de infrastructură implică adeseori soluții adaptate, inovative, care pot fi furnizate doar de specialiști cu înaltă experiență și pregătire. Având în vedere necesitățile, se poate întâmpla ca uneori resursele de care Guvernul dispune la un moment dat să nu fie suficiente pentru derularea simultană a mai multor proiecte.
Membrii FIC ar saluta o implicare mai însemnată din partea sectorului privat în proiecte de infrastructură, întrucât anumite aspecte pot fi externalizate. Sectorul privat deține o vastă experiență de care Guvernul poate beneficia pentru derularea mai rapidă a proiectelor și creșterea numărului acestora.
Experiențele recente în care GR a încredințat sarcina elaborării unei analize strategice sectoriale instituțiilor financiare internaționale (BM, BEI și BERD) reprezintă în opinia FIC exemple pozitive de bune practici în externalizarea acestor funcții.
Spre deosebire de abordarea tradițională privind fondurile nerambursabile, utilizarea instrumentelor financiare va încuraja administrațiile publice locale să identifice acele tipuri de proiecte de infrastructură care pot genera suficiente venituri pentru a rambursa sumele finanțate și ar da posibilitate României să creeze mecanisme de finanțare pe termen lung a proiectelor de infrastructură.
O altă recomandare menită să crească impactul proiectelor de infrastructură, pe de-o parte, iar pe de altă parte, să faciliteze participarea sectorului privat în astfel de proiecte – în special la nivel municipal – este maximizarea utilizării instrumentelor financiare, în finanțarea proiectelor de dezvoltare urbană. Pe lângă efectul de levier pe care l-ar avea această abordare (prin adăugarea de resurse private la resursele publice), administrațiile publice locale și județene s-ar orienta mai mult spre proiecte generatoare de venituri, contribuind astfel la dezvoltarea economică a comunităților.
Achizițiile publice sunt de departe cea mai gravă problemă, atunci când ne gândim la derularea marilor proiecte.
Cadrul legal existent care guvernează achizițiile trebuie aliniat la noile directive europene privind achizițiile publice. Noile directive încurajează autoritățile publice să aleagă soluții inovative, și nu doar prețul cel mai scăzut. Principiul „cel mai bun raport calitate/preț” va permite autorităților să aibă în vedere componenta tehnologică, impactul asupra mediului, eficiența energetică și costurile pe ciclul de viață. Această veritabilă reformă în sectorul de achiziții publice ar trebui de asemenea să ofere ocazia de a remedia deficiențele procedurale, de reglementare și operaționale pe care comunitatea de afaceri și forul internațional le-au invocat în permanență. Pentru o mai bună înțelegere a părților implicate, respectiv, AC și Operatorii Economici (OE), și o mai bună respectare a reglementărilor, revizuirea cadrului legal ar trebui să se realizeze în strânsă consultare atât cu AC, cât și cu OE. Acolo unde statele membre UE beneficiază de flexibilitate în transpunerea în legislația națională a directivelor europene privind achizițiile publice, trebuie efectuată o analiză de impact a modificărilor legislative pe baza analizei costuri/beneficii. Acest lucru ar crește de asemenea stabilitatea sistemului general de achiziții.
Prin urmare, propunem următoarele măsuri pentru depășirea blocajelor existente și asigurarea unei derulări mai ușoare a proiectelor: